Tradiţii şi obiceiuri de Duminica Mare

Duminica Mare, cunoscută în popor şi sub numele de „Rusaliile”, sărbătoarea care încheie Ciclul Pascal. Este o zi bogată în tradiţii ce trebuie respectate cu sfinţenie, ca să nu ne pedepsească Rusaliile! Citeşte mai jos ce obiceiuri şi tradiţii sunt legate de această sărbătoare:
Ce este bine să faci ca să nu se supere Rusaliile – nişte fiinţe fantastice care, potrivit credinţelor populare precreştine, umblă prin văzduh şi îi pocnesc pe cei ce nu le respectă ziua:
Credincioşii duc la biserică ramuri verzi de nuc sau de tei, plante despre care se crede că alungă spiritele rele. Păstrate peste vară, rămurelele apără ogorul şi gospodăria de furtunile şi grindina ce s-ar putea abate asupra lor. La porţi, şi la intrarea în casă se arborează ramuri verzi de nuc sau de tei, pentru a te păzi de rele. În unele locuri, femeile stau în răspântii, cu ştergare şi vase mari cu apă, în care pun frunze de nuc şi spală picioarele trecătorilor. Din Duminica Mare, sau a Rusaliilor, poate începe culesul plantelor de leac; până la această dată, se consideră că plantele sunt contaminate de către Rusalii.
Ce nu este bine să faci:
Să nu mergi „la scaldă” în ziua de Rusalii, fiindcă este pericol mare de înec!Să nu lucrezi, fiindcă atragi asupra ta mânia Rusaliilor. Ziua de 24 iunie este numită şi „Amuţitul Cucului”: în credinţele populare, dacă această pasăre este auzită cântând pentru ultima dată în an, în ziua de Sânziene, vara va fi una mănoasă. Dacă însă cucul „a amuţit” înainte de Sânziene sau, din contră, cântă şi după această dată, se anunţă o vară secetoasă, cu mare pagubă pentru recolte.
La noapte se prind în horă Sânzienele!
Abia scăpaţi de sub puterea Rusaliilor, intrăm în jocul Sânzienelor. În noaptea de 23 spre 24 iunie, aceste divinităţi nocturne, de o frumuseţe răpitoare, se prind în horă, se spune, în codrii adânci sau pe câmpii, nevăzute de ochi omenesc.
Ca să nu le superi…
La sate, în dimineaţa de Sânziene se împleteau, din flori de sânziene, coroniţe care erau apoi aruncate pe case; dacă rămâneau pe acoperiş, era semn bun, de viaţă lungă şi belşug; dacă alunecau, „anunţau” nenorociri mari. În unele zone, fetele mai lasă şi în zilele noastre coroniţa în grădină: dacă dimineaţa o găsesc acoperită de rouă, răsuflă uşurate – sigur se mărită în vara respectivă!Duminica Cincizecimii, numită în popor şi Duminica Mare, este sărbătoarea anuală a pogorârii Sfântului Duh peste Sfinţii Apostoli. Este, totodată, sărbătoarea întemeierii Bisericii creştine, pentru că, în aceeaşi zi, în urma cuvântării însufleţite a Sfântului Apostol Petru, s-au convertit la creştinism aproximativ 3.000 de oameni, care au alcătuit cea dintâi comunitate creştină din Ierusalim, nucleul Bisericii de mai târziu.
Directoarea Bibliotecii Publice Șuri,
Doinița Pasat

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *