„Săptămâna prieteniei”

a fost numită săptămâna precedentă, ca fiind cea din ajunul Zilei internaționale a Prieteniei. Le-am solicitat utilizatorilor noștri de a veni în această perioadă la bibliotecă cu o poză a unui prieten. Am rămas plăcut surprinși de atâta prietenie din jurul nostru, aceștea fiind părinți, bunei, colegi, dar și animale de companie, ba chiar și natura, au zis ei, la fel ne este un prieten. Cât de buni sunt, depinde de noi. Iată cele mai reușite poze, după părerea noastră, a unui juriu special desemnat din rândurile copiilor

—————————————

Această activitate a fost realizată în cadrul proiectului „Sporirea accesului la oportunități sigure, protectoare și calitative de învățare formală și non-formală pentru copiii ucraineni, strămutați temporar pe teritoriul Republicii Moldova și copiii din comunitățile gazdă prin intermediul centrelor de învățare prietenoase copiilor, ludotecilor și ludobusului”, implementat de Amici dei Bambini în colaborare cu Asociația Bibliotecarilor din Republica Moldova. Proiectul este implementat în cadrul unui parteneriat dintre UNICEF, Plan International, Amici dei Bambini și cu suportul Education Cannot Wait. Conținutul activității reprezintă responsabilitatea exclusivă a organizatorilor şi nu reflectă în mod neapărat viziunea UNICEF, Plan International și Education Cannot Wait.

#ECW / #EducationCannotWait#AiBi_Moldova#ABRM

#EducațiaNuAșteaptă

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *