Ieri, la Drochia, a fost desfășurat primul spectacol de teatru forum în cadrul proiectului “Ce se mai aude în sat”, la subiectul dezinformării.
Trupa de teatru forum din satul Chetrosu a ținut să aducă în atenția publicului importanța combaterii dezinformării și a educației mediatice. Spectacolul a inclus scenarii inspirate din situații reale, în care personajele se confruntau cu diverse forme de dezinformare și manipulare a informațiilor. Publicul a fost invitat să participe activ, intervenind în desfășurarea piesei pentru a propune soluții și a explora diferite modalități de a aborda și contracara dezinformarea. Astfel, spectacolul a facilitat un mediu propice pentru discuții deschise și a încurajat comunitatea să devină mai critică și mai bine informată în fața știrilor false și a informațiilor înșelătoare.
Aducem mulțumiri tinerilor actori, invitaților și gazdei evenimentului pentru sprijin și suport!
Atelierul are loc în cadrul proiectului “Ce se mai aude în sat”, implementat de DIALOG ALTERNATIV și Centrul de Dezvoltare Durabilă și Inovare Civică, cu suportul financiar al Funky Citizens, TechSoup Global Network, Hive Mind.
Comentarii