Ministrul Culturii – Sergiu Prodan. O vizită de lucru în raionul Drochia.

Am întreprins, ieri, o vizită de lucru în raionul Drochia.

Împreună cu președintele raionului, Alexei Vasilean și vicepreședintele, Iurie Ostavciuc, am vizitat, mai întâi, Muzeul de Istorie, Etnografie și Artă din or. Drochia. Apoi, am participat la discuții cu reprezentanții autorităților publice locale și angajații instituțiilor de cultură din raion, abordând funcționalitatea instituțiilor culturale, desfășurarea activității acestora în baza regulamentului de activitate a caselor de cultură, problemele cu care se confruntă angajații din domeniu ș.a.

Vizita de lucru a continuat la Biblioteca publică raională Drochia ”Iulian Filip”, unde, cu ocazia Zilei Bibliotecarului, în semn de înaltă recunoștință și apreciere pentru promovarea culturii, cei mai buni bibliotecari au fost apreciați cu Diplome de onoare și mulțumire din partea ministerului Culturii, precum și a președintelui raionului, Alexei Vasilean.

Într-un final, în zi de mare sărbătoare religioasă, am ținut să trecem pe la Catedrala Adormirii Maicii Domnului din Drochia, o perlă arhitecturală și lăcaș spiritual de excepție pentru localnici.

Marile biblioteci ale vremii noastre condensează identitatea umanității, reflectă sensul lumii, sunt paveze mari împotriva singurătății și neliniștii.

Dar, Ce-ar fi o bibliotecă fără bibliotecar? O colecție de cărți, dar foarte puțin valorificată și fără viitor pentru că ar fi ca o apă stătătoare și nepopulată.

„Bibliotecarul, mai mult decât cărțile, face biblioteca. Atât cât valorează bibliotecarul, întocmai atâta valorează și biblioteca. Meseria lui cere cam aceeași îndelungată și penibilă pregătire ca și cariera învățământului”, spunea (Gabriel Henriot).

Cei care ne oferă cartea potrivită în momentul potrivit contribuie necondiționat la formarea și cultivarea noastră ca personalitate.

Astfel, cum se spune în popor, omul sfințește locul. Bibliotecarul este sufletul bibliotecii, sensul ei în mijlocul miilor de cărți puse pe raft.

La inițiativa Direcția Cultură Drochia ,astăzi a fost adus un omagiu angajaților din domeniul biblioteconomic cu prilejul , Zilei Internaționale a bibliotecarului”

Oaspetele de onoare al evenimentului a fost domnul Sergiu Prodan, Ministrul Culturii Republicii Moldova însoțit de domnul Serghei Boboc, Consultant principal,Direcția Arte, Industrii Creative și Educație artistica Ministerul Culturii.

Domnul Ministru, în semn de recunoștință pentru aportul adus la dezvoltarea domeniului biblioteconomic a oferit diplome de merit pentru Barbuta Olivia ,director BPT Sofia,Maria Cojicaru,director BPR ,,Iulian Filip”, Lidia Gontea ,șef secție din cadrul BPR,,Iulian Filip”,totodata a menționat rolul important al bibliotecilor și al bibliotecarului într -o comunitate,aceste instituții care au devenit adevărate centre comunitate cu specialiști calificați, servicii moderne de bibliotecă și accesibile pentru fiecare dintre noi.

Prezenți la eveniment domnul președinte al raionului Drochia, Alexei Vasilean însoțit de Vicepreședintele raionului Drochia,Iurie Ostavciuc,și doamna Primar de Drochia, Cereteu Nina au venit cu mesaje de felicitate cu acest prilej, oferind diplome de gratitudine angajaților din domeniul biblioteconomic și asigurîndu- i de susținere continuă.

Vitalie Josanu ,Șef adjunct Oficiul teritorial Soroca al Cancelarie de Stat, prezent la eveniment a vorbit despre impactul pe care îl are segmentul biblioteconomic asupra dezvoltării societății dar și a salutat munca,responsabilitatea și pofesionalizmul bibliotecarilor din raionul Drochia.

Diplome de merit au fost oferite și de doamna Țurcanu Cristina ,Șefa DCTTS.

Atmosfera de sărbătoare a fost creată de Ansamblul de chitariști ,,Punctul pe I” și Formația vocal instrumentală ,,Noi”

Aducem sincere mulțumiri doamnei Strungari Ana ,specialist principal domeniul biblioteconomie pentru buna organizare a evenimentului.

,,O carte bună lumea va schimba

E crezul tău, e viața ta

Tu semeni bunătate si lumină

Cu vorba –ți înțeleaptă si blajină.”

Ghidul principal al cititorului, busola călăuzitoare în lumea cărților sunt doamnele noastre bibliotecare.

Cu ocazia Zilei Bibliotecarului Vă doresc, stimate doamne, în primul rând sănătate pentru a reuși să vă desfășurați eficient activitatea profesională, prosperitate, buna înțelegere, puterea de muncă, realizări și împliniri în toate.

Să dăinuiți precum dăinuiește amintirea despre o carte citită cu nesaț.

La mulți ani, dragi bibliotecari!

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *