Asociația Cultural – Științifică „Pleiadis”
Concursul „Iarna de la fereastra mea”
LEGENDA STRĂNUTULUI
Mocan Afina, cl.8-a, Gimnaziul „I: Creangă” Țarigrad,
SMB „Plai natal”, BPR ”I. Filip” filiala copii Drochia Tradiția populară ne spune, că în seara sf. Vasile natura are puteri magice, fiind posibile descântece și ritualuri. În această seară spiritele capătă putere. Întâmplarea despre care o să vă povestesc acum a avut loc tocmai într-o asemenea seară, adică de Sf. Vasile cel Mare, când Moldova mai plângea sub jugul otomanilor și turcii scoteau din țărișoara noastră tot ce puteau – miere de albine, lemn de stejar, vinuri, dar și pe cele mai frumoase fete.
Maria era o codană moldoveancă frumoasă de mama focului și harnică, dar săracă, fiind orfană din copilărie. Trăia singură sub pădure, la marginea satului și le era dragă mai multor feciori, dar când venea vorba de însurat, părinții acestora nu le dădeau blagoslovenia, vă dați bine seama de ce. Fata se deprinsese cu singurătatea ei, iar când o năvălea tristețea, pleca în codru. Aici nimeni nu o întreba de bogăție, ba, din contra, o cunoștea până și izvorul, limpezindu-și apele, când ea își oglindea chipul în undele sale. Păsările cântau cu dânsa cântece, iar animalele își încetineau mersul ascultându-i vocea blândă.
Așa-i trecea viața Mariei, până când , într-una din zile, o întâlni prin hățișuri Ion, fiul pădurarului. Flăcăul era crescut departe de oameni, de aceia suferea mult din cauza timidității sale și nu prea se arăta lumii. Și de data aceasta, chiar de inima îl îndemna, nu se decise să se apropie de necunoscută, așa că rămase cu dorul ei, mulțumit fiind să o privească doar pe ascuns, frică fiindu-i să nu fie respins. Dar de câteva ori potecile lor se intersectară și domnița, fiindcă Ion îi aprinse inima, căuta întâlniri noi cu dânsul, dar dragostea așa și le rămânea ne împărtășită unul altuia.
Cu venirea iernii Maria nu mai venea atât de des la izvor, doar dacă se întâmpla să termine vreascurile, ori să mai culeagă din cele pomușoare rămase prin tufari. Ion simțea cum se sufocă de dorul ei și iată-l în una din seri pășind cu greu prin nămeți spre casa iubitei sale, decis să-i vorbească de dragostea ce i-o poartă și dacă totul se va sfârși cu bine, poate că în câșlegi chiar ia cere și mâna. Vorbise despre asta cu părinții, iar aceștia se arătară bucuroși de lărgirea familiei, căci o cunoșteau și pe viitoarea noră și pe părinții acesteia.
Își făcea planuri pe drum cum îi va cuceri dragostea și alegea din mers cele mai frumoase cuvinte pe care le știa, nădăjduind la un deznodământ frumos, când auzi niște glasuri străine, urâte și răutăcioase ce veneau chiar din pridvorul casei. Se dosi după stâlpul porții și, ciulind urechile, auzi dialogul dintre două persoane, siluetele cărora stăteau încleștate a bătaie. Era înseși ducă-se pe pustii îi feciorul unui turc, pe care-l văzuse Ion de cu zi prin preajma satului, ochind prin ogrăzile oamenilor ce ar mai fi bun de dus la el în țară. Puse ochiul pe fată și se tupilă învăluit de negura nopții cu gând să o fure, iar fiindcă știa de singurătatea ei, spera să nu facă mare zarvă, căci nimeni nu va observa lipsa ei.
Nu v-am spus, că aceasta nu era alta, decât noaptea sf. Vasile și își simți puterile înnoite și ducă-se pe pustii – un drac spurcat, care multe rele aducea oamenilor, vârându-și coada în treburile lor. Și iată că și dumnealui luă hotărârea de a pune mâna pe un așa suflet și, de ce nu, să și-o facă soție.
Se strecură de după colțul casei și, na-ți-o bună !!! dă nas în nas cu turcul. Amândoi fiind cu ceriul gurii negru se iau la sfadă și când mai-mai să se ia la bătaie, Michiduță propune:
– Măi, vere ! Ia stai pe loc și mai bine să facem o înțelegere. Să stăm ascunși sub fereastră și să așteptăm până strănută Maria. Cine primul îi va ura de sănătate, a aceluia să fie și sufletul ei.
Turcul se învoi, căci, la drept vorbind, îl cam luau fiorii să-și pună puterile cu dracul, dar nici să cedeze nu ar fi vrut în fața lui, când mai pui și pentru ce urma a fi pus rămășagul.
Maria nu bănuia nimic în casă și îngâna un cântec în timp ce mâinile îi frământau un boț de aluat din făină de grâu. Ceva o furnică prin nas, dă cu mâna de făină să se șteargă și strănută pe ne prins de veste, iar Ion strigă de la poartă:
– Fii sănătoasă, draga mea !
Și acum, ce să mai zici ? Dar ce să mai zici atunci când fata îl auzi din casă, ieși în grabă în pridvor și privindu-l cu ochi plini de dragoste, îi răspunse :-
– Mulțumesc, bade ! Da ce stai afară ? Intră să-ți dau un colac, că așa se cuvine să primești oaspeții de sf. Vasile – cu colaci și un pahar de vin, să ne fie anul bun și Vasile cel Mare să ne păzească de rele.
Nu știu de unde au aflat și alții despre întâmplarea aceasta, poate că chiar Ion le-a povestit-o oaspeților la nunta lui și a Mariei, dar de atunci toți oamenii din satul acela, mai apoi și din cele vecine atunci când strănutau, numaidecât își urau de sănătate, ca dracul să nu le ia sufletele. Tot așa îmi spune și mie bunica, iar eu mamei, da mama lui tata când ne găsește strănutatul.
Să fii sănătos și matale, cel de ai ascultat până la capăt povestea.
Comentarii