Am întors ultima filă, dar continuu să țin cartea in mână. Mai citesc încă o dată titlul de pe copertă – Claudia Partole „Rebela”.
Nu eu am citit-o, ci ea m-a citit pe mine. Fiind opera ce datează despre trăirile celei mai frumoase vârste a omului, adolescența, autoarea reușește să simtă și să transmită cititorului său trăirile unei tinere în formare pe nume Paula. Cred că toate fetele (poate și băieții) în adolescență s-au simțit o Paulă, în fiecare din ele luptând cele două extreme – Paula rea și Paula bună. Mereu prevalând o extremă sau alta, adolescența începe să-și învingă propriile stereotipuri și viziuni asupra vieții.
Autoarea urmărește reacțiile unei minore, care se confruntă cu primele sale probleme serioase în viață, factorul care și dă impuls însemnărilor zilnice ale unei fete de 15 ani, jurnalul fiindu-i unicul prieten fidel. Aceste confesiuni ne datează, de fapt, că, deși sunt mulți oameni care o înconjoară, ea se simte singură și rătăcitoare. Dorind să pară matură, Paula, ca fiecare dintre noi, adolescenții, este totuși un copil sensibil și inteligent, care își descrie relațiile cu colegii, vecinii, maturii din jurul său într-un fel aparte. Să fiu sinceră, m-am văzut și eu în școala Paulei. În jurnalul său ea pune foarte bine în lumină toate tipurile de profesori și elevi. Expresia ei „Avem și noi stele de nivelul globului nostru” este tipică tuturor școlilor, sau, cel puțin, așa este și în școala mea, unde fiecare elev încearcă să ajungă în lumină și să fie o stea, chiar dacă, după spusele eroinei principale, învățăm „într-o școală de mâna a doua”, unde „suntem un fel de second hand”.
Paula este fata care nu are o imagine clară despre cum arată o familie bună și nu are bine determinat exemplul unui bărbat, pentru că tatăl ei plecase din familie fără a se preocupa de viața acesteia. Mai apoi, aceste adolescente, care se confruntă cu dilema fetei, ajung neîncrezătoare și nedeterminate în viață, care cu greu reușesc să-și creeze un cămin familial trainic, ori pentru fiecare tânăr este important să aibă în ochi imaginea unui cuplu-exemplu. Totuși ea reușește de una singură, cu ajutorul vocii sufletului, să se educe și să meargă pe drumul cel bun.
La un moment Paula concluzionează că „e greu să înveți, dar mai ales să explici, ce înseamnă a iubi”. Pe parcurs trăiește o problemă timpurie de iubire nefirească, așa cum dragostea adolescentină este imprevizibilă și pasională, fiind prima scânteie adevărată. În acest mod, tânăra trece printr-o evoluție continuă și reușește să-și sculpteze propriul caracter. Iar meditația
„- Ce e mic, spart și bate la ușă ?
– Viitorul,” este gândul ce prevalează în mintea fiecărui adolescent la momentul de cotitură, când trebuie să devii ceva mai matur.
La sfârșit de călătorie, Paula se afirmă ca fiind un adolescent cu caracter format, iar oamenii din jur, valorile care le promovează, dar și trecerea timpului reprezintă factori esențiali care au contribuit la creșterea și dezvoltarea ei.
Cât după părerea mea, adolescentele au mereu aceleași probleme, cum să se supună și să se răzvrătească în același timp. Noi, ca și Paula, avem de rezolvat aceleași dileme. Spun acestea deoarece trec printr-o perioadă de schimbare plină de momente în care sunt gata să renunț și să ies din această luptă cruntă a vieții.
Să nu ezitați a citi „Rebela”, pentru că orice literatură făcută azi creează personalitatea ta de mâine. M-am convins de acest adevăr mai devreme sau mai târziu și închei cu „Ce deșteaptă pot fi, așa proastă cum sunt.”
Olivia Cucoș, elevă
a clasei a XII-a,
LT „Ștefan cel Mare”,
or. Drochia
(c) Glia Drochiană 27 septembrie 2019
Comentarii