Cât e de frumoasă lumea, când ai în preajmă oameni frumoși! Aceste 4 zile de training cu expertul Vlăduț Andreescu, care a împărtășit din vasta sa experiență informații utile, ne-a făcut să uităm de griji și probleme, trăind clipe de adevărată revelație, de bună dispoziție. Prin irepetabila sa manieră și harul unui formator de excepție în domeniul educației non formale, ne-a făcut să evadăm într-o lume cu totul diferită de rutina zilnică, pe care o trăim zi de zi. A fost o lecție altfel, în care membrii HAB-ului Tinerilor Scriitori și Jurnaliști, au avut fericita ocazie să cunoască acest om minunat și expert de valoare, în ceea ce știe a face cel mai bine: de a modela, de a schimba viziuni, opinii, felul de a fi, de exprimare, de afirmare, de a deține primatul în lupta cu temerile noastre! Și i-a reușit de minune, căci emoțiile discipolilor mei au fost dincolo de ce se poate exprima în cuvinte, iar îmbrățișarea comună, l-au sensibilizat la maxim și pe Vlăduț. Ți-ai făcut încă o duzină de prieteni, fapt pentru care te felicităm și știm, cu siguranță, că ai să mai revii în Moldova! Mă bucur, că ne-a onorat cu prezența și directoarea Centrului de Creație a Copiilor, Tamara Cucuietu, aducându-ți mulțumirile de rigoare. Îți mulțumesc personal, dar și din partea tinerilor jurnaliști, PENTRU TOT! În arsenalul lor de merite se va regăsi și Certificatul de absolvire în educația non formală pentru tineri jurnaliști, care are un preț inestimabil! Mulțumim, dragul nostru prieten!
Comentarii