Duminica floriilor

#Bibliotecileaducschimbareaincomunitateintimpulcrizeirefugiatilor

Duminică, 9 aprilie în Spațiul sigur din BPR „Iulian Filip” Drochia s-au întrunit într-un număr impunător femei, copii, tinere, cea mai mare parte fiind refugiate din Ucraina și membri ai comunității drochiene. Fiind în Duminica Floriilor ( la ucraineni – Duminica Sălciilor) și ajunul de Paște, doamnele au găsit teme de discuții despre această sărbătoare, care este celebrată de întreaga lume creştină. Această duminică îi pregăteşte pe credincioşi pentru bucuria pe care o aduce biruinţa lui Hristos asupra morţii din duminica următoare, cea a Învierii.

Doamnele au inițiat o discuție despre bucatele tradiționale de Paște, care sunt pregătite pentru masa de sărbătoare la ambele popoare. În tot spaţiul ortodox obiceiurile de Paște sunt asemănătoare, cu uşoare variaţii de la ţară la ţară sau de la etnie la etnie. Ucrainenii nu fac excepţie şi de aceea obiceiurile lor seamănă foarte mult cu cele moldovenești. Este uimitoare arta desoebită a pictării ouălor de Paște. Fiecare gospodină are recetele sale de preparare a cozonacului și pască. Ca şi la cozonacul moldovenesc, Paska se produce după un adevărat ritual, iar în casă trebuie să fie linişte şi armonie. Rețetele de Paska variază de la o zonă la alta, de la un cozonac dulce şi pufos la o pâine îndesată. Doamnele din Ucraina au spus că vor pune în coșul de paște bucatele tradiționale ucrainești: Paska, Ucraineană babka, Pysanky -ouă decorate cu ceară; Krashanky: ouă vopise colorat, Shynka: șuncă, miel, Kovbasa : cârnați, Krin: hrean uneori amestecat cu sfecla rasă; Maslo: unt deseori sub formă de miel, pâine de secara, sare, alte specialități regionale.Doamnele din comunitatea drochiană le-au vorbit despre bucatele tradiționale de Paște pe masa de sărbătoare de la noi.

Activitatea a fost organizată în cadrul proiectului „Bibliotecile aduc schimbarea în comunitate în timpul crizei refugiaților” implementat de Centrul de Drept al Femeilor în parteneriat cu Asociația Bibliotecarilor din Republica Moldova cu suportul financiar al International Rescue Committee.

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *