De la regret la pocăință – calea spre lumină

În ajunul sfintelor sărbători de Paște am avut parte de un eveniment de suflet, cu ecou în inimile celor prezenți, care a fost organizat de Asociația educativă a creștinilor ortodocși „Clopotnița”, având drept temă un subiect profund și actual: „De la regret la pocăință – calea spre lumină”.

Această întâlnire a reunit oameni cu dragoste pentru adevăr, lumină și credință, oferindu-le prilejul unei reflecții autentice asupra transformării lăuntrice, călăuzită de valori creștine.

Invitat de onoare: Preasfințitul Ioan Moșneguțu, Episcop de Soroca și Drochia, a oferit un cuvânt de învățătură profund, despre puterea pocăinței, ca drum spre iertare și eliberare.

Ne-au onorat cu prezența doamna Tatiana Botnari, vicepreședinte al raionului Drochia, doamna Nina Cereteu, primarul orașului Drochia, preoți, profesori, elevi și membri ai comunității care au dat glas unor gânduri sincere și mărturii personale despre drumul revenirii la lumină.

Evenimentul a fost un moment de reflecție și o chemare la apropiere de sine, de aproapele și de Dumnezeu.

Mulțumim tuturor celor care au contribuit la realizarea acestei inițiative de înălțare sufletească!

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *