Atâta timp, cât avem copii deștepți, curioși și hotărâți în ale cunoașterii, așa cum sunt cei de la cercul „Fizica distractivă”, moderat cu pricepere de profesorul A.Homenco de la CCC Drochia, ce – și ține ședințele și în perioada vacanței de vară, mai mult ca atât, își mărește numărul de membri, avem încredere în viitor, viitorul fiind al tinerilor. Astăzi ei au asistat la o prezentare a unei expoziții de carte, special organizată și desfășurată pentru ei de către colaboratorii Bibliotecii copii Drochia.
–––––––––––––
O vacanță minunată poate fi nu doar cu telefonul în mâină. Aici îți poate fi de folos o carte sau o întâlnire cu prietenii, care au aceleași gânduri, hobi-uri ca și tine. De o astfel de întâlnire au beneficiat copiii din tabăra de vară de CCC Drochia (Director dna T. Eșan) și alți copii din famili vulnerabile (beneficiari ai bibliotecii noastre), copii refugiați ucraineni, care s-a desfășurat în sala de lectură a Bibliotecii copii Drochia.
„Știință distractivă” a fost genericul ei , moderată fiind de d-nl A. Homenco, profesor de fizică, voluntar al Bibliotecii copii Drochia împreună cu discipolii săi, de asemenea voluntari.
A fost distractiv, prietenos și de folos.
–––––––––––––
Această activitate a fost realizată în cadrul proiectului: “Sporirea accesului la oportunități sigure, protectoare și calitative de învățare formală și non-formală pentru copiii ucraineni, strămutați temporar pe teritoriul Republicii Moldova și copiii din comunitățile gazdă prin intermediul centrelor de învățare prietenoase copiilor, Ludotecilor și Ludobusului”, implementat de “Amici dei Bambini, Moldova” în parteneriat cu Asociația Bibliotecarilor din Republica Moldova. Implementarea proiectului este posibilă grație suportului generos al Education Cannot WaitnCannotWait prin intermediul UNICEF Moldovaoldova și Plan Internationalnational Moldova. Conținutul activității date ține de responsabilitatea organizatorilor şi nu reflectă în mod necesar viziunea donatorilor.
Comentarii