CONCURSUL „CREAȚIE PROPRIE, CONSACRATĂ LUI IULIAN FILIP”

Destinul poetului
Când luna razele-și coboară
Blagoslovite cu divinul dar
Tu scrii atuncea versu-n care
Îți verși și bucurii și tristu-amar
Nu alegi nici timpul și nici locul
Când muza-ți vine repede-o fixezi
Pe foi răzlețe umplând cu ele coșul
Și scriind din nou, în muză iar te-ncrezi
Așa ești Tu, de când te știe lumea
Nu pui preț pe timp, nici pe puteri
Și n-ai mai nalt, decât cum este culmea
Omenescului, cu brave-aprecieri
Va trece vremea și cândva uitată
Poezia-ți va renaște dor de Ea
Și crezând atunci că ea te ceartă
Să-i stingi durerea iar vei încerca
Vei încerca să urci încă o dată
Pe scara ei încet ca să-i șoptești:
Că n-ai uitat, că ți-a fost devotată
Și n-ai să uiți nicicând să o iubești...

Autor:Tamara Conea, Țarigrad

admin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *