Destinul poetului Când luna razele-și coboară Blagoslovite cu divinul dar Tu scrii atuncea versu-n care Îți verși și bucurii și tristu-amar Nu alegi nici timpul și nici locul Când muza-ți vine repede-o fixezi Pe foi răzlețe umplând cu ele coșul Și scriind din nou, în muză iar te-ncrezi Așa ești Tu, de când te știe lumea Nu pui preț pe timp, nici pe puteri Și n-ai mai nalt, decât cum este culmea Omenescului, cu brave-aprecieri Va trece vremea și cândva uitată Poezia-ți va renaște dor de Ea Și crezând atunci că ea te ceartă Să-i stingi durerea iar vei încerca Vei încerca să urci încă o dată Pe scara ei încet ca să-i șoptești: Că n-ai uitat, că ți-a fost devotată Și n-ai să uiți nicicând să o iubești... Autor:Tamara Conea, Țarigrad
Comentarii