Broderia cu margele – un hobby pentru întreaga viață

Tot mai multa lume devine interesată de obiecte cusute cu margelute. Se cos icoane, tablouri, dar și îmbrăcămintea, cusută cu margele, arată spectaculos. Clubul „Pasiune” de la BPR „Iulian Filip” Drochia a devenit un refugiu pentru doamnele din Ucraina, care, cu părere de rău, au trebuit să ia calea pribejiei din cauza războiului. Multe dintre aceste doamne, la început nici nu știiau cum să țină acul, ca peste cîteva luni să brodeze lucrări, ce au devenit o adevărată artă. La ședința ordinară a acestui club, doamnele și-au împătrășit experiența, dar și au demonstrat cu mândrie lucrările deja realizate. În acest Spațiu sigur doamnele s-au împrietenit, și-au găsit prieteni și sprijin în timpul aflării lor departe de casă. În cadrul Clubului doamnele nu doar brodează, dar și discută despre cele citite, filmele vizionate, iar copiii dumnealor își găsecs ocupații pe pac: citesc, privesc televizorul, acesează tableta, joacă șah etc.

În acelaș timp în bibliotecă a avut loc o întâlnire de suflet cu Marinela Lungu, o tânără scriitoare, care a trecut pragul acestui Spațiu sigur și s-a întâlnit cu o parte din doamnele din Ucraina, care la moment erau în acest Spațiu, la care s-au alăturat o parte din domnișoarele participante la lansarea de carte „Rochie de zăpadă” a scriitoarei.

Activitatea a fost organizată în cadrul proiectului „Bibliotecile aduc schimbarea în comunitate în timpul crizei refugiaților” implementat de Centrul de Drept al Femeilor în parteneriat cu Asociația Bibliotecarilor din Republica Moldova cu suportul financiar al International Rescue Committee.

#Bibliotecileaducschimbareaincomunitateintimpulcrizeirefugiatilor

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *