Biblioteca Copii Drochia în revista „Florile Dalbe”nr. 1-2 ianuarie 2024 (4463-4464)
La sfat cu cartea
Aceasta a fost tema propusă mai multor biblioteci din sistemul raional pentru discuția cu cititorii despre rolul lecturii în formarea propriei lor personalităţi. Am iniţiat această activitate în contextul acţiunii: „Nici o zi fără lectură”, lansată de Biblioteca Națională a Republicii Moldova, la care au participat un nu-măr mare de copii de la diferite instituţii educaţionale din raion, dirijați de către bibliotecari. Au fost plăcut surprinși și colaboratorii instituţiei noastre, deoarece la ședințele celor două cluburi de lectură au aderat și părinții copiilor, fiind la fel de ac-tivi. În cele ce urmează, vă propunem câteva eseuri ale elevilor-cititori scrise în urma discuțiilor despre carte.
Silvia ZAPOROJAN,
director adjunct al Bibliotecii pentru Copii
or. Drochia
PRIETENΑ ΜΕΑ – CARTEA
Sunt o admiratoare a Cărții. Ea mi-a devenit cel mai bun prieten. Iubesc lectura, de aceea citesc ori de câte ori am posibilitate să mă izolez în oaza sufletului meu. Şi atunci pot să-mi îndeplinesc orice dorinţă – să călătoresc în timp sau în spaţiu, pot deveni cea mai înţeleaptă, cea mai frumoasă prinţesă, pot să discut la diverse teme cu eroul vreunei cărți, cu o personalitate istorică, ba chiar și cu orice vietate care mi-ar plăcea. Când inima îmi cântă, răsfoiesc o culegere de poezii şi simt dorința de a-mi testa și eu valoarea în ale scrisului artistic. În diferite situații, când gândurile mele adolescentine rătăcesc și disperarea bate la uşă – îmi găsesc imediat un interlocutor. E iarăși ea, Cartea. Gândurile mele grele se retrag, iar salvarea dintr-o situație ambiguă vine parcă de la sine. Îți mulțumesc, dragă Carte, buna mea prietenă! Ești cea mai sinceră, și cea mai fidelă dintre toți amicii mei!
Anastasia TOZLOVANU – elevă în clasa a VII-a Gimnaziul Nicoreni
LECTURA-PARTE A VIEŢII MELE
„Sunt o parte a ceea ce citesc” – spunea Theodore Roosevelt.
Acest dicton m-a făcut să mă văd altfel. M-am surprins la gândul, că, de ceva vre- me, nu mai consider Cartea nişte simple file de hârtie, prinse într-o copertă carto- nată. De fapt, fiece carte îl reprezintă fie pe un psiholog, fie pe un doctor al sufletului uman, fie pe un îndrumător ori povestitor cu har ce te călăuzeşte pe cărările întortocheate ale vieții de matur sau de copil.
Pentru mine Cartea este egală cu magia ce-mi deschide tainele existenței omului în Univers. Am descoperit Cartea grație mamei, care m-a crescut frumos, legănan- du-mă pe apa lină a poveştilor copilăriei. M-am desfătat cu gustul lor dulce, uneori amărât de faptele eroilor negativi. O ascultam și aproape că nu respiram de teamă ca ea să nu piardă firul cititului și să mă lipsesc de vorbe bune și înţelepte, al căror sens nu-l înțelegeam chiar de frece dată.
Apoi am mers la școală. Prima mea învăţătoare mi-a trezit curiozitatea pentru lectură, Cartea devenindu-mi un prieten de nedespărţit. Citeam fiindcă voiam săzi semăn ei învătătoarei mele. să ştiu la fel de multe. Mă bucuram nespus atunci când primeam laude, iar colegii de clasă mă rugau să le povestesc la recreaţie ceea ce nu reușeam să le spun la lecţie despre cele citite.
Cu timpul, am început să citesc mai mult, lectura devenind pentru mine un adevărat refugiu, un loc special unde pot merge când sufletul îmi freamătă de fericire sau supărare. Atunci devin un călător, un explorator care încearcă să se cunoască pe sine însuşi. Sună bizar, dar ideea de a trăi într-o altă lume, fără să te observe cineva, mi se pare una deosebită. Parcă văd cu alţi ochi, mă plimb pe alte cărări ca să cunosc idealul. Problemele mele dispar, se topesc,iar eu mă teleportez în lumea personajului meu preferat.
Afina MOCAN,
elevă în clasa a IX-a
la Gimnaziul,Ion Creangă” s Tarigrad
O POVESTE
A fost cândva o fată care trăia într-un sătuc. Numele ei era Lenuţa cea Isteață. Ea voia ca oamenii să cunoască mai multe şi le-a propus copiilor din localitate să alcătuiască împreună o carte. Mai întâi ei au mers cu toții pe teren să culeagă ghicitori, proverbe şi maxime despre carte. Iată două dintre ele:,, O carte aleasă e un bun prieten”.O carte bine scrisă e aseme- nea unui covor fermecat ce te poartă într-o lume în care nu ai putea avea acces în alt fel”. Apoi junii pictori și redactori au ilustrat cartea cu desene şi au aranjat textele în pagini, iar corectorii le-au verificat. Copiii au legat frumos coperțile. Cartea a fost editată. Reporterii alergau după interviuri, încercând să afle drumul noii apariții. Prezentatorii demonstrau produsul final în toată ţara. Din palatul său, Dumnezeu a observat ce muncă mare a depus Lenuţa şi ceilalți copii creând acea carte. Dis-de-dimineață, Dumnezeu îi vorbise din cer:
Dragă fată, să ştii! Cartea pe care ați lucrat-o împreună va deveni una magică.
Alexandra PASAT, elevă în clasa a III-a „A”, beneficiară a Bibliotecii Publice, Şuri
Celui harnic îi va îndeplini dorințele, iar celui leneş – nu.
Mulțumesc, Doamne! făcu Lenuța. Eu voi proteja cartea toată viața.
Şi astfel fata şi-a spus dorința mult aşteptată de a deveni scriitoare.
CARTEA PREFERATĂ
Printre cărțile din bibliotecă, răsfoite în repetate rânduri de către elevi, este şi cea cu povestea Rățuşca cea urâtă” de Hans Christian Andersen. Este istoria unei rățuşte ciudate. Aceasta este respinsă şi hulită de toate celelalte păsări de la baltă, care o tratează cu dispret. Totuşi, ea rămâne blândă, bună la inimă şi, în ciuda mizeriei şi suferinţelor sale, nu le plăteşte cu aceeaşi monedă.
Părăsind balta, rățuşca cea urâtă călătoreşte prin lume, întâlnind o serie de personaje: o femeie bătrână şi nevăzătoare, un câine, o pisică…
Cu frece întâlnire, ea învaţă importante lecții de viață, O vedem apoi, pe un iaz, în timpul iernii, când descoperă cu uimire că aspectul ei s-a schimbat total: devenise o lebădă elegantă. Cu toate acestea, în timpul călătoriei sale, ea învățase pentru totdeauna un adevăr: frumuseţea se află în sufletul nostru. Prin faptele sale rățuşca cea urâtă mi-a sugerat că frumuseţea autentică n-o poți afla după aspectul fizic, ea ţine de caracterul şi acţiunile noastre. Citind cartea, am înţeles că n-ar trebui să judecăm oamenii după aparenţe, ci după fapte.
Rățuşca cea urâtă nu-i o poveste doar pentru copii, ci pentru toţi cei care îşi deschid inimile şi minţile către înţelegere și compasiune.
Alexandra RUSINSCHI,
elevă în clasa a V-a, beneficiară a Bibliotecii
Publice, Şuri
Comentarii