
Cu pași mici și ochi curioși, ne-au trecut pragul cei mai dulci copilași de la IP Grădinița Mărțișor însoțiți cu grijă și dăruire de educatoarea Angela Dichi. A fost o forfotă plină de viață, în care rafturile au devenit mai aproape, iar cărțile – mai prietenoase ca oricând.
Am citit, am zâmbit, am descoperit împreună povești care, poate, vor rămâne în sufletele lor ca prime întâlniri cu magia lecturii.
Surpriza zilei a continuat în laboratorul FabLab, unde colaboratorul bibliotecii, Dinu Cantemir, le-a deschis copiilor o altă lume – a creației și a tehnologiilor. Cu răbdare și pasiune, le-a prezentat lucrări realizate în laborator, stârnind uimire, întrebări și mult entuziasm. Pentru cei mici, a fost ca o fereastră spre viitor, unde imaginația prinde formă.
Momentul a fost cu atât mai valoros, cu cât am avut bucuria de a încheia un acord de colaborare cu directoarea grădiniței, doamna Rodica Mutruc – un pas frumos spre viitor, spre activități comune, spre copii care vor crește aproape de carte, dar și aproape de inovație.
Mulțumim doamnei educatoare – pentru grija și dedicarea cu care modelează începuturi frumoase.
Mulțumim doamnei directoare – pentru deschidere, încredere și pentru acest început de colaborare care promite continuitate.



























Comentarii