27 ianuarie – Ziua Internațională a comemorării Holocaustului

Astăzi, 27 ianuarie, 2023, Ziua Internațională a comemorării Holocaustului – cel mai cumplit genocid al umanității, în incinta Bibliotecii Publice “Iulian Filip ” a avut loc un eveniment cultural cu genericul ” Holocaust – durerea inimilor noastre ” organizat de Muzeul de Istorie Etnografie și Artă or. Drochia în colaborare cu:

– Biblioteca Raională ”Iulian Filip” or. Drochia

– BPR ”Iulian Filip” filiala copii

– SMB ”Plai Natal”

– Instituția Publică Gimnaziul ”Ion Creangă” s. Țarigrad

– Colegiul de Studii Integrate ”Constantin Stere”

– Liceul Teoretic “Ștefan cel Mare ” or. Drochia

Evenimentul a fost deschis cu un minut de reculegere în memoria victimelor naziștilor.

Vicepreședintele raionului Drochia, Ion Dascăl a atenționat despre responsabilitatea societății civile de a preveni și împiedica astfel de genociduri oriunde în lume. Specialistul principal DCTTS Strungari Ana a menționat faptul că trebuie să păstrăm vie amintirea Holocaustului – marea tragedie a secolului XX pentru ca asemenea evenimente groaznice să nu se repete niciodată.

Elevii Colegiului “C. Stere” au prezentat date și informații despre acest fapt istoric.

Nina Bejan și copii din SMB Plai Natal au relatat despre lagărul de concentrare Auschwitz și ororile acestui loc.

Grumeza Tatiana, colaborator Biblioteca pentru copii Drochia, împreună cu elevii gimnaziului “Ion Creangă” din Tarigrad au vorbit despre lecția de viață pentru generația în devenire, care o reprezintă Holocaustul.

Svetlana Pintea, specialistul Muzeului de Etnografie și moderatoarea evenimentului, a prezentat secvențe din viața supraviețuitorilor cumplitului genocid, printre care sunt și locuitorii raionului nostru Liuba Dubceac din s. Drochia și Agafia Guțu din s. Zgurița.

Folk band-ul “Basarabia” a încercat să distingă pe cât posibil atmosfera acestor relatări sumbre cu un recital de melodii sublime.

Evenimentul a fost imortalizat pentru istorie de către studioul foto ElitStudio.

Învățând despre Holocaust și alte genociduri, ar trebui sa devenim conștienți de faptul ca astfel de crime împotriva omenirii se pot repeta iar rolul nostru ca societate este sa le prevenim și sa le împiedicam.

+34

Toate reacţiile:

5555

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *