
16 Noiembrie este o zi specială în calendarul nostru, fiind marcată ca Ziua Internațională a Toleranței! Această dată ne oferă prilejul perfect de a ne reaminti de valorile fundamentale care ne fac o comunitate mai bună: bunătatea, răbdarea și respectul reciproc.
Anul acesta, am sărbătorit spiritul toleranței în cadrul unei ședințe deosebite a AECOM Clopotnița, găzduită de Biblioteca Copii Drochia cu elevii claselor a V-a „A”, a V-a „B” și a VI-a. învățătoarele Rusu Diana, Ștefaneț Angela și preotul Ioan Novac, paroh al bisericii ,, Acoperemântul Maicii Domnului” Țarigrad și arhidiacon Afanasii de la Mănăstirea Nicoreni.
Participanții au explorat împreună ce înseamnă cu adevărat să fii tolerant în viața de zi cu zi. A fost o discuție deschisă și instructivă despre acceptarea diversității, despre puterea de a asculta și de a înțelege perspectivele celorlalți, chiar dacă sunt diferite de ale noastre.
Toleranța nu înseamnă să ignori diferențele, ci să le respecți și să le prețuiești ca parte a bogăției umane! S-a discutat și intoleranța care apare atunci când cineva nu acceptă opiniile, credințele sau obiceiurile altora ducând la conflicte și neînțelegeri.
Mulțumim tuturor elevilor, profesorilor și părintelui Ion Novac pentru implicare și pentru că ne-au ajutat să răspândim acest mesaj esențial în comunitatea noastră. Să purtăm spiritul acestei zile cu noi în fiecare interacțiune!






Comentarii