Confeționăm mărțișoare împreună cu doamna Natalia Ambros

La Biblioteca Publică Raională „Iulian Filip” din Drochia, am avut parte de o activitate deosebită, dedicată primăverii și tradițiilor frumoase ale neamului nostru.

Participanții au luat parte la un masterclass de confecționare a mărțișoarelor, unde creativitatea, bucuria și spiritul de colaborare au fost în centrul atenției. Sub îndrumarea doamnei Natalia Ambros, care ne-a ghidat cu multă răbdare și pricepere, au fost realizate mărțișoare pline de simbol și emoție – mici semne ale primăverii și ale speranței.

Activitatea a fost organizată cu implicarea și sprijinul instructorilor FabLab Drochia Dinu Cantemir și Iurie Vița, care au contribuit la crearea accesoriilor pentru nărțișoare

Evenimentul face parte din proiectul „Îmbunătățirea calificărilor profesionale și a oportunităților de angajare pentru refugiații ucraineni stabiliți în nordul Republicii Moldova”, implementat de Asociația Obștească „Moștenitorii”, cu sprijinul Solidaritätsdienst-International e.V., fiind finanțat de Bundesministerium für wirtschaftliche Zusammenarbeit und Entwicklung și Aktion Deutschland Hilft.

Prin astfel de activități, continuăm să construim împreună competențe, încredere și noi oportunități pentru comunitate.

Mulțumim coodonatoarei proiectului doamnei Nelea Pânzari pentru implicare.

https://www.facebook.com/share/v/1CPRkEXzeR/

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *