Ziua Internațională a Alegerilor

Bibliotecarii din raionul Drochia – parteneri activi în promovarea educației electorale!

În data de 13 februarie 2026, în cadrul IP Biblioteca Publică Raională „Iulian Filip” din or. Drochia a fost organizată o ședință de informare cu participarea bibliotecarilor din localitățile raionului, eveniment dedicat marcării Zilei Internaționale a Alegerilor, celebrată anual în prima zi de joi a lunii februarie.

Discuțiile s-au axat pe rolul și responsabilitățile organelor electorale, procesele de certificare, precum și pe importanța educației alegătorilor pentru buna funcționare a democrației. Un element distinct al întâlnirii l-a constituit schimbul de experiență dintre participanți, mulți dintre aceștia având o implicare activă în organizarea proceselor electorale.

A fost subliniat faptul că bibliotecarii din raionul Drochia nu sunt doar promotori ai lecturii și ai accesului la informație, ci și actori relevanți ai procesului electoral, o mare parte dintre ei având experiență ca funcționari electorali. Această dublă implicare le permite să contribuie eficient la informarea corectă a comunităților și la combaterea dezinformării, în special în perioadele electorale.

Evenimentul a reconfirmat importanța colaborării dintre instituțiile culturale și cele electorale, bibliotecile fiind spații sigure și credibile pentru dialog civic și educație democratică la nivel local.

Mulțumim dnei Cristina Țurcanu, șef Direcția cultură și turism a Consiliului raional Drochia, dnei Adelina Porcesco, director a IP Biblioteca Publică Raională „Iulian Filip” din or. Drochia, precum și bibliotecilor din raion pentru deschidere, implicare și sprijinul acordat în organizarea acestei activități.

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *