3, marcată din anul 2011 la solicitarea ONU, în scopul acordării timpului liber mai mult persoanelor dragi. Cu această ocazie clubul ”Lumina lecturii” a organizat o oră de lectură, îmbinată cu un atelier de creație la care a fost confecționată cea mai frumoasă floare – „Floarea prieteniei” cu copii din grupa pregătitoare a grădiniței „Floricica”. Cartea C. Partole „Floarea iubirii” a fost ascultată cu mare atenție de către micii adoratori ai lecturilor.
–––––––––––––
Această activitate a fost realizată în cadrul proiectului „Sporirea accesului la oportunități sigure, protectoare și calitative de învățare formală și non-formală pentru copiii ucraineni, strămutați temporar pe teritoriul Republicii Moldova și copiii din comunitățile gazdă prin intermediul centrelor de învățare prietenoase copiilor, ludotecilor și ludobusului”, implementat de Amici dei Bambini în colaborare cu Asociația Bibliotecarilor din Republica Moldova. Proiectul este implementat în cadrul unui parteneriat dintre UNICEF, Plan International, Amici dei Bambini și cu suportul Education Cannot Wait. Conținutul activității reprezintă responsabilitatea exclusivă a organizatorilor şi nu reflectă în mod neapărat viziunea UNICEF, Plan International și Education Cannot Wa
Comentarii