Pe 14 decembrie, la Drochia, timpul s-a scurs mai altfel. Biblioteca Publică Raională „Iulian Filip” a devenit un centru al întâlnirii dintre om şi cuvânt, găzduind un eveniment dedicat poeziei Angelei Mândâcanu — poetă, traducătoare, jurnalistă, o voce inconfundabilă a literaturii contemporane. Versurile sale au devenit o mărturisire a sufletului, un legământ de credinţă şi iubire faţă de cuvântul frumos şi creativ.
„Poezia nu se scrie cu peniţa, ci cu sufletul, cu inima, cu lacrima şi cu infinita dragoste de viaţă” — acest gând, rostit ca o mărturisire, a deschis întâlnirea şi a rămas firul nevăzut al întregii zile, deoarece poezia Angelei Mândâcanu nu este un exerciţiu de stil, ci o formă de adevăr. Uneori dureros. Alteori blând. Dar oricând viu.
Prezenţa poetei a conturat traseul unei creaţii mature, ancorate în biografie şi în credinţă, prezentându-se ca o muză citind în stele. Originară din Chipeşca, Şoldăneşti, formată ca un cronicar al istoriei neamului, Angela Mândâcanu şi-a construit poezia din ceea ce nu se învaţă, ci se simte: dorul, rădăcina, casa, copilăria, rana ce nu poate fi ascunsă.
Volumele sale de plăsmuiri literare — „Busuioc de icoană”, „Când dragostea nu-ncape-n primăvară”, „Oglinda adevărului”, „Fuego”, „Răsară soare-n dimineţi”, „Atât de simplu şi atât de-acasă”, „File de student”, „Copilărie, îmi place să-ţi zâmbesc”, „Fără umbre”, „Vieru”, „Război nedrept”, „Eugen Doga — magii sonore” — alcătuiesc un univers al dăinuirii noastre în timp.
Un moment de sinteză l-a consemnat participarea la discuţii a profesoarei de limba şi literatura română de la LT „B. P. Hasdeu”, Marina Lefter, care a venit cu recenzii sensibile şi bine articulate, născute dintr-o lectură atentă şi onestă. E o dovadă că poezia Angelei Mândâcanu trăieşte şi în mediul şcolar, acolo unde cuvântul formează caractere şi deschide inimi.
Vocile tinere, Ioana Bolea şi Ilinca Pînzari, au recitat cu emoţie şi claritate gândurile îngemănate în memorie, transformând poezia într-un act de mărturisire, iar în sală s-a simţit liniştea — acea taină de afecţiune când fiece şoaptă îşi caută locul în sufletele celor prezenţi.
Lecturile din creaţia maestrei au creat o atmosferă caldă, de euforie spirituală: grădina copilăriei, pomii purtând amintiri, cerul aplecat deasupra. Laitmotivul revederii cu muza poeziei consideră că orgoliul cochet al autoarei trebuie să doară, să lăcrimeze, să încolţească sentimente în sufletul ce o păstoreşte.
Verdictul lui Nicolae Dabija: „Versurile Angelei Mândâcanu sunt ca o salbă de boabe de rouă ţinute în palmă”. În această duminică, ele au reflectat nu doar cerul poeziei, ci şi valori culte din tezaurul poetic.
Ziua, înnobilată de dialogul artelor, n-a comprimat poezia între copertele unei cărţi, ci a prins glas şi melodie prin talentul interpreţilor Adriela Bejenari, Vitalie Bârgău şi Vladimir Iovu, care au lansat cântece pe versurile poetei. Momentul coregrafic al Ansamblului de dans sportiv „Gaudeamus”, condus de profesoara Lucia Enache, pe muzica lui Eugen Doga — „Dulcea şi tandra mea fiară” — a transformat emoţia în mişcare, oferind poeziei o altă formă de respiraţie.
Intervenţia finală a Angelei Mândâcanu, directă şi adevărată, a relevat poezia ca o responsabilitate faţă de lume, dar şi faţă de sine. Poeta a citit din noile versuri, declamate cu acea voce interioară care nu caută efecte, ci adevărul pur. Cuvântul ei amintea despre lucruri simple, uitate, dar esenţiale.
Duminica trecută s-a dovedit a fi pentru drochieni nu numai un eveniment festiv, ci şi o revanşă a amintirilor, o zi în care cuvântul a spus tot ce avea de spus, fără grabă, fără păreri preconcepute…
Adelina PORCESCO,
bibliotecară la Biblioteca Publică Raională „Iulian Filip”
Literatura și Arta, 25 decembrie 2025
Comentarii