75 de ani de la nașterea poetului, publicistului, textierului și eseistului Ianoș Țurcanu

Există oameni care nu doar scriu istorie prin creația lor, ci devin ei înșiși parte a identității spirituale a unui neam. Maestrul Ianoș Țurcanu, este una dintre acele personalități care, prin talent, verticalitate și dăruire, a înnobilat cultura și literatura românească, purtând cu demnitate numele satului natal Pelinia și al raionului Drochia pretutindeni.

Astăzi am avut înalta onoare de a participa, la invitația maestrului, la evenimentul aniversar consacrat împlinirii a 75 de ani de la nașterea poetului, publicistului, textierului și eseistului Ianoș Țurcanu, desfășurat în cadrul Bibliotecii Municipale „Bogdan Petriceicu Hașdeu” din municipiul Chișinău.

Am reprezentat cu mândrie Direcția Cultură și Turism Drochia, fiind însoțită de doamna Silvia Zaporojan directoare adjunctă a Bibliotecii Publice Raionale „Iulian Filip”, de doamna Elena Conea bibliotecară, și de doamna Veronica Rusu, bibliotecar principal al Bibliotecii Publice „Ianoș Țurcanu” din satul Pelinia.

În semn de profundă apreciere pentru contribuția excepțională adusă patrimoniului cultural național, am avut onoarea de a înmâna Diploma Aniversară din partea domnului Vasile Cemortan, președintele raionului Drochia.

Totodată, i-am oferit maestrului un portret artistic realizat cu măiestrie de artiștii plastici Turcanu Gheorghe și Nicolae Țurcanu din satul Pelinia – un simbol al respectului și al recunoștinței pe care comunitatea natală i le poartă.

Cred cu tărie că datoria noastră este să ne cinstim valorile în timpul vieții, să le promovăm, să le facem cunoscute noilor generații și să le păstrăm vii în memoria comunității. O societate care își respectă creatorii își respectă propriile rădăcini. Din această convingere, Direcția Cultură și Turism Drochia va continua să susțină și să promoveze personalitățile notorii ale raionului nostru, pentru că ele reprezintă cea mai valoroasă carte de vizită a Drochiei.

Stimate maestre Ianoș Țurcanu, vă mulțumim pentru opera pe care ați dăruit-o culturii românești și pentru faptul că ați purtat cu mândrie numele Peliniei și al Drochiei. Vă dorim sănătate, inspirație și ani binecuvântați. Să știți că acasă, la Drochia, veți fi primit întotdeauna cu aleasă prețuire, pentru că locul unde v-ați născut nu își uită niciodată oamenii de valoare. La mulți ani și ne înclinăm cu respect în fața unei personalități de excepție!

Cu aleasă considerație și înalt respect,

Țurcanu Cristina, Șefa Direcției Cultură și Turism a Consiliului Raional Drochia

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *