în cadrul Campaniei 25 Scriitori, Cercetători, Întâlniri a Programului Național LecturaCentral, ediția VII-a , am avut onoarea să participăm la o Sedință a Clubul Literar „Homo Aestheticus” Junior cu genericul „Să te citești cum ai citi o carte” organizat de Biblioteca Națională a Republicii Moldova în colaborare cu Institutul de Filologie Română „Bogdan Petriceicu- Hașdeu ” al USM în parteneriat cu IPLT „B.P. Hașdeu” – profesor Limba și Literatură Română – Marina Lefter.
Întâlnire cu poetul, scriitorul, dramaturgul și folcloristul Iulian Filip, care recent a mai scris o carte ”Din veci spre veșnicie toate curg”, pe care, deși este abia în format electronic, a hotărât s-o lanseze aici, la Drochia, în incinta IPLT „B.P. Hașdeu”.
Participanții la eveniment au avut privilegiul de a asculta pasaje selecte din creația lui Iulian Filip și de a se lăsa purtați în universul său poetic. De asemenea, discuțiile interactive și schimbul de idei au adus o nouă perspectivă asupra operei sale și asupra procesului de creație în sine.
Cu pasiunea sa pentru literatură și cu abilitatea de a comunica această pasiune elevilor săi, care au demonstrat că sunt nu doar receptivi la frumusețea cuvintelor, ci și dornici să exploreze adâncimile operei literare, profesoara Marina Lefter a reușit să creeze un mediu favorabil pentru explorarea și înțelegerea operei lui Iulian Filip.
Activitatea s-a desfășurat în cadrul deschiderii ediției a IV-a a Festivalului Internațional „Filipiada-2024”.
În contextul întâlnirii cu liceenii de la IP Liceul Teoretic „Bogdan Petriceicu – Hasdeu”, or. Drochia, poetul Iulian Filip a adus în dar liceului nostru un set de carte din creația sa, dar a venit echipat și de la #BibliotecaNaționalăaRepubliciiMoldova cu o donație de carte în limba engleză, de la Ambasada Marii Britanii. Mulțumim, maestre!
Ziua Mondială a Poeziei, sărbătorită în fiecare an, la 21 martie, celebrează una dintre cele mai apreciate forme de expresie a identităţii culturale şi lingvistice ale umanităţii. Practicată de-a lungul istoriei, în fiecare cultură şi pe fiecare continent, poezia vorbeşte despre umanitatea noastră comună şi despre valorile noastre comune, transformând cele mai simple poezii într-un catalizator puternic pentru dialog şi pace.
În poze, împreună cu poetul Iulian Filip, este Mariana Cocieru, cercetător ştiinţific superior la Institutul de Filologie Română „B. Petriceicu-Hasdeu”, Chişinău, Moldova și bibliotecara IP Liceul Teoretic „Bogdan Petriceicu – Hasdeu”, or. Drochia, doamna Rodica Babii, recunoscătoare pentru dar, precum și toți profesorii și elevii. Mulțumim, Maestre Iulian Filip!
Această zi marcată special în calendar e o recunoaștere a faptului că oamenii de litere și de cultură, poeții din întreaga lume au contribuit remarcabil la îmbogățirea culturii și spiritualității universale.
Respect și admirație! Mulțumim pentru oportunitatea de a participa la acest eveniment.
„Două lucruri ne trebuie pentru fericire: o dragoste și o vocație, dar ambele – adevărate.” (Aurelian Silvestru)
Toți cunosc această afirmație devenită aforistică, dar nu toți știu contextul. E primul enunț din eseul „Educatorul din umbră” consacrat valorificării creației lui Iulian Filip. Azi ne-am întâlnit cu Iulian Filip la liceu ca să-i vorbim de bine și să-l ascultăm cu drag. A fost o zi bună. Mulțumesc tuturor celor care au contribuit la organizarea acestei întâlniri, inclusiv poetului care a acceptat invitația, dar și bibliotecarelor de la Biblioteca publică raională Drochia ”Iulian Filip” pentru expoziția de carte oferită.