Grădina cu flori a abecedarului

Ați fost cândva în „Grădina cu flori a abecedarului”? Desigur, o grădină minunată a copilăriei, a primilor ani de școală. O grădină în care revenim emoționați doar în calitate de oaspeți, atunci când ne invită copiii. Pentru că e grădina plină cu copiii, stăpânii căreia sunt ei. Cu mare bucurie am acceptat invitația învățăceilor d-nei …
Continuă lectura Grădina cu flori a abecedarului

Vacanța mare bate la ușă

Vacanța mare ne bate la ușă, cu multă bucurie, dar și întrebări – o mie. Și cine dacă nu pedagogii sunt cei mai îngrijorați de faptul, cum își vor organiza timpul învățăceii lor, ca, apoi, în toamnă să se întâlnească din nou la școală voioși, bine dispuși și dornici de noi cuceriri. Și astăzi am …
Continuă lectura Vacanța mare bate la ușă

Crearea unui Consiliul Local al Tinerilor

Un imperativ al echipei noastre este să dezvolte și să consolideze o Rețea Raioanală a Consiliilor Locale ale Tinerilor în raionul Drochia, care să reprezinte, să împuternicească și să consulte tinerii la nivel local. Cu susținerea Direcției Cultură, Turism, Tineret și Sport a Consiliului Raional Drochia am desfășurat astăzi atelierul instructiv ” Crearea unui Consiliul …
Continuă lectura Crearea unui Consiliul Local al Tinerilor

Festivitatea de premiere a nominanților. FILIPIADA – 2022

Astăzi, 20 mai, curent, Direcția Cultură, Turism, Tineret și Sport Drochia și Biblioteca Publică raională ”Iulian Filip” au organizat și desfășurat Festivitatea de premiere a nominanților în cadrul Festivalului Creației Iuliene ”FILIPIADA-2022”, ediția a II-a zonală, în premieră, în parteneriat cu Biblioteca Națională a Republicii Moldova și Biblioteca Națională pentru Copii ”Ion Creangă”, sub egida …
Continuă lectura Festivitatea de premiere a nominanților. FILIPIADA – 2022

Vitalie Zagaievschi – Om de cultură, iluminist al prezentului.

E fericit jurnalistul, care avântat de îndrăzneală și cutezanță, găsește putere și timp pentru a glorifica personalități și colective relevante, notorii, a imortaliza fapte, momente și etape istorice, social- culturale și economice în cărțulii, broșuri, monografii. Aici îl avem în vedere pe V. Zagaievschi , eminent al culturii, distins cu medalia „Meritul civic”, veteran al …
Continuă lectura Vitalie Zagaievschi – Om de cultură, iluminist al prezentului.

Familia-promotor al valorilor

Ziua Internațională a Familiei are menirea de a sensibiliza opinia publică şi de a sublinia importanţa familiei, în condiţiile în care oamenii au început să se îndepărteze de instituţia numită „familie”. În acest context CRT Drochia în parteneriat cu BPR „Iulian Filip”, CSPT Ana și FabLab Drochia au organizat o masă rotundă „FAMILIA – promotor …
Continuă lectura Familia-promotor al valorilor

Summitul Nordic al Tinerilor

În ziua de 7 mai, curent, membrii echipei Fablab Drochia – Laboratorul de fabricație digitală de la Biblioteca Publică raională ”Iulian Filip” Drochia, au vernisat o expoziție în cadrul Summitului Nordic al Tinerilor 2022. Tinerii din zona de nord a țării au rămas plăcut impresonați de lucrările originale, confecționate la Decupatorul Lasser Cutter – obiecte …
Continuă lectura Summitul Nordic al Tinerilor

Ziua mamei și a femeii creștine

#PlaiNatal SMB „Plai natal” Un parteneriat frumos și rodnic : Biblioteca copii Drochia – Centrul de Creație a Copiilor Drochia – Gimnaziul „I. Creangă” s. Țarigrad Un rezultat al său este participarea noastră comună la Festivalul „Cântecul pascal” cu genericul „Ziua mamei și a femeii creștine”, desfășurat la Țarigrad. -Hristos a înviat ! -Cu adevărat …
Continuă lectura Ziua mamei și a femeii creștine